Browsing Tag

pantaloni piele 50 de ani

    Blog

    Cum să porți hainele din piele dacă ai peste 50 de ani?

    septembrie 21, 2020

    Haideți să clarificăm un lucru: după vârsta de 50 de ani nu înseamnă că nu mai poți îmbrăca haine moderne, care îți oferă un aer proaspăt și tineresc, însă este important să ții cont de câteva reguli.
    Sigur, când vorbim despre hainele din piele există câteva lucruri pe care NU TREBUIE să le facem, indiferent de vârsta pe care o avem. De fapt, sunt lucruri de bun simț pe care ar fi bine să le respectăm fie că vorbim despre piele, fie că nu.

    Se spune că stilul îl dobândim odată cu vârsta. Și e firesc să fie așa. Avem nevoie de timp ca să aflăm în ce haine ne simțim cel mai bine și avem nevoie de experiență, astfel încât să evităm hainele vulgare.

    Iată cum să porți hainele din piele dacă ai peste 50 de ani:

    1. Optează pentru jachete midi sau lungi, mai ales dacă șoldurile sunt mari. De fapt, aceasta este o regulă generală, fie că vorbim despre jachete din piele, fie că nu. Când avem șolduri generoase, haina trebuie să vină peste linia șoldului. Este o croială care avantajează femeile cu forme și mai mult decât atât, o haină lungă este mai utilă când frigul devine din ce în ce mai înțepător.
    Atunci când optezi pentru o jachetă din piele midi, o poți purta cu o rochie uni și tocuri pentru evenimentele speciale sau chiar și pentru birou.

    Un alt look care ne place foarte mult este acela cu o pereche de jeans, un tricou sau o bluză casual albă, botine și jacheta din piele. Obții, astfel, o ținută casual, de zi, dar totodată elegantă și confortabilă.

    2. Pantalonii din piele nu sunt doar pentru femeile tinere, însă este important cum potolim din extravaganța lor, astfel încât să obținem o ținută chic, potrivită pentru această vârstă.
    Îți recomandăm să optezi întotdeauna pentru o singură piesă din piele, fie că vorbim despre pantaloni, o fustă midi sau jachetă.
    Pantalonii ar trebui să fie într-o nuanță închisă, precum negru, bleumarin sau maro închis, pe care îi poți purta cu o cămașă și un cardigan din lână sau tricot. Sunt piese care pur și simplu pun într-o lumină frumoasă pantalonii din piele.

    3. Fustele din piele sunt și ele extrem de versatile. Optează pentru o fustă midi pe care o poți purta cu un pulover lejer din tricot, însă nu uita să ții cont de regula culorii. Pielea închisă la culoare este potrivită pentru toate vârstele și nu există riscul de a arăta vulgar nicicum atâta vreme cât combini piesele cu tricot, lână sau bumbac.

    Închei prin a vă spune că mi-ar plăcea să văd din ce în ce mai multe femei cărora să nu le mai fie teamă să îndrăznească! Nu devenim mai puțin femei odată cu vârsta! Nu devenim mai puțin feminine odată cu vârsta! Diferența o face întotdeauna styling-ul. Sigur că la 20 de ani ne doream să ne arătăm genunchii. Sigur că la 20 de ani poate că nu aveam o problemă cu un decolteu generos, dar… Asta nu înseamnă că singurele noastre haine trebuie să fie fustele lungi, pantalonii largi și hainele palide.

    În țările nordice, femeile se îmbracă așa și drept să vă spun, arată spectaculos! Sunt feminine, frumoase, sigure pe ele și plăcute din toate punctele de vedere! Important este să păstrăm un echilibru, să îmbrățișăm decența și să lăsăm hainele să vorbească despre personalitatea noastră.

    Credem în asta! Credem că hainele n-ar trebui să fie despre modă și tendințe bizare, cât ar trebui să fie cartea noastră de vizită. Cum vrem să fim percepute? Cum vrem să ne simțim atunci când ieșim pe ușă?

    Tu ai curaj să porți haine din piele?